Este oare o noua forma de indoctrinare a atinge supremul din supreme aparente? Putem pretinde ca oceanul de sentimente nu mai inseaana nimic, dar stim cu totii ca asta nu e decat o minciuna. Nimeni nu vrea un cer care nu acopera pe niciunul, caci el s-a ratacit cu oameni cu tot. Natura nu infloreste pe cadavre care stau pe minciunile altor cadavre.
Cu toate astea,  recunostinta e o virtute pe care sunt bucuroasa sa o simt. Imaginea dezolanta devine dintr-odata mai blanda, prin oameni care simt universul ca pe o casa si nu incearca sa il excluda.  Oameni care spera si respira prin culori ale iubirii si pemtru care un zambet inseamna milioane de particule de lumina.  Oameni care sunt muze pentru flori.
Visul absolutului inca e in picioare, lupta pentru bunastare continua. Dar  este aceasta bunastare inteleasa?