M-am asezat pe nisip si am lasat timpul sa redevina ce a fost odata. Am vorbit cu el, l-am intrebat de ce nu am rabdare, de ce universul nu are rabdare.
Valurile mi-au soptit o melodie, o melodie care m-a ajutat sa ma linistesc si sa nu-mi mai pierd cumpatul.
Briza mi-a spus sa fiu genul de fata care este fericita chiar si atunci cand e suparata.
Luna mi-a explicat ca acolo undeva un zambet mai conteaza.

!

Dupa intoarcerea din cimitirul cu vise, incerc sa-mi revin si sa ridic din nou privirea. Dar asta nu imi garanteaza ca noaptea nu o sa imi apara un balaur in vis, un balaur mare care imi da o palma de pesimism care ma cuprinde dimineata. Dar undeva imi dau seama ca mereu o sa ma intorc in cimitirul de vise, unde totul este foarte clar. Gandurile nu se mai duc pe carari intunecate, iar toata ceata dispare.
Mărturisirile prea sincere par atât de scandaloase! Este o spovedanie care imi sta pe limba si se formeaza in cimititul de vise.