Aici, in cuib, totul e linistit si nimic nu pare atat de greu. Dar noi nu vrem sa vedem ca devenim nascociti, nici macar ideile nu mai sunt ale noastre. De unde aceasta frica de absurditate ? de unde atatea crime ale sufletului ? este o moda a cunoasterii paradisiace si a absolutului lasat in urma. Este oare o era a mastilor care sunt mai importante decat compozitia din spate ? « oricum nimic nu mai conteaza » Gasesc oarecum aroganta aceasta afirmatie si prea superficiala.  Ar trebui sa inventam o noua limba ? sa le separam ?pentru ca multi vorbim limbi atat de diferite... nu mai recunosc cuvinte si ma doare de fiecare data cand vad ca stelele stralucesc mai rar pentru noi.  Slujim decerebrat valori derivate.  Investim in ura, dar niciodata in candoare si bunatate.

Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate încă trăi frumos.