Cateodata stricam un moment vorbind prea mult sau cateodata il stricam nevorbind. Dar trebuie sa riscam, nu? Acum vreau un bilet de avion cu destinatia:gandire libera.
DA, vreau sa stiu tot si sa aflu si mai multe. Nu mi-e rusine sa pun intrebari,sa zic ca nu am inteles. Si aici nu ma refer la problema de la fizica sau experimentul de la scoala. Ma refer la felul de a trai, la viata pana la urma. Imi place sa cred ca am demnitatea necesara si increderea in sine necesara de a lua unele situatii in propriile maini. Nu stau si astept pe o banca sa-mi cada castane in cap.Daca vreau ceva, lupt. Iar daca nu sunt singura in toate acestea e si mai bine.
Da-mi mana ta, hai sa te duc intr-un loc frumos. Unde iti voi usura durerea si tu pe a mea. Am incredere, iti dau mana , uite sunt ciudata si putin narcisista, dar incearca sa nu strici momentul, bine? De ce trebuie ca vorbele sa aiba doua sensuri?Uneori imi place jocul asta, alteori nu.
Tu le-ai zis ca esti alaturi de ei?de cei pe care ii iubesti atat de mult. Daca te iubesc, iti vor da drumul la un moment dat. E atat de ciudata chestia asta cu a-i ''lasa sa plece''. Noi vrem atat mult, ei nu. Poate ca ideea de baza in tot este sa traiesti cu umor, demnitate, initiativa, sa nu-ti mai fie atat de frica, sa iei atitudine cand trebuie, sa iti pese atat cat trebuie si cand trebuie(greu de facut), sa ai ce sa povestesti:))
Sa privim afara din cutie, sa nu mai fim niste linii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu