Intr-un fel contopirea cu gandul cunoasterii face ca fiinta umana sa devina mai usoara ca aerul, sa zboare spre inaltimi, sa se indeparteze de pamant, de fiinta terestra, sa fie doar pe jumatate reala. iar miscarile sale sa fie deopotriva libere si nesemnificative. In poezia de dragoste, acceptam povara ca pe o greutate pamanteana si ne-o asumam. Cineva vorbea despre insuportabila usuratate a fiintei, acest vis ca un fum, care se inalta spre eter si sfideaza orice gravitate cu un zabet.
Intr-un zbucium continuu si asurzitor, suntem stapanii sufletului nostru, unde noi ne asiguram usuratatea sau greutatea. Noi intindem mana si rostim cuvantul. Noi iertam si suntem iertati. Noi salvam si suntem salvati. Noi iubim si suntem iubiti. Iubim pentru ca iubim, nu ne trebuie un motiv pentru asta. Este o prostie sa cauti un motiv, sa te ascunzi in spatele unor motive de fatada. Sa admiti ca iubesti este greu, este ca o gura de aer proaspat, aerul de la inceput, acel aer nepatat de intunerci si obscur.Eroi sunt cei care dau, eroi sunt cei care primnesc si tin minte. Eroi sunt cei care accepta magia si se lasa invadati de ea. Pe acei eroi ii iubesc si o sa ii iubesc mereu. Eroii mei, plini de incredere, va imbratisez!