Stii, am alergat cand trebuia sa merg si am mers cand trebuia sa alerg..si nu mi-am dat seama. Avem mintea adanc ingropata in ocean, nu stim in ce parte sa mergem, dar speram sa inghetam timpul, sa ne ierte, sa ne astepte cat timp suntem pierduti ca apoi sa isi reia cursul normal fara ca noi sa fim afectati de ce a fost, ce am facut si ce nu am facut. Sa tragem o linie si sa eliminam ce pe viitor o sa fie o povara in amintirea si in oasele noastre.
Sa te gasesc pe tine care reusesti sa intri in capul meu chiar si atunci cand nu esti langa tine. Sa incerc sa ma ascund si sa nu pot. Dar asta se intampla doar in filme. eroii din filme isi dau seama de a doua sansa, pentru ca asa scrie in scenariu, dar in viata reala ce s eintampla cand o lasi sa treaca pe langa tine?cum o faci sa se intoarca? Inca incerc sa deslusesc acest mister si simt cum deschid alte usi pline de intuneric.