Este oare o noua forma de indoctrinare a atinge supremul din supreme aparente? Putem pretinde ca oceanul de sentimente nu mai inseaana nimic, dar stim cu totii ca asta nu e decat o minciuna. Nimeni nu vrea un cer care nu acopera pe niciunul, caci el s-a ratacit cu oameni cu tot. Natura nu infloreste pe cadavre care stau pe minciunile altor cadavre.
Cu toate astea,  recunostinta e o virtute pe care sunt bucuroasa sa o simt. Imaginea dezolanta devine dintr-odata mai blanda, prin oameni care simt universul ca pe o casa si nu incearca sa il excluda.  Oameni care spera si respira prin culori ale iubirii si pemtru care un zambet inseamna milioane de particule de lumina.  Oameni care sunt muze pentru flori.
Visul absolutului inca e in picioare, lupta pentru bunastare continua. Dar  este aceasta bunastare inteleasa?

Intr-o scanare a vointei de putere vom vedeam toate ideile imprastiate in bucatele mici si dese. Cand plangem, acestea se departeaza unele de altele si se pierd, facandu-ne sa plangem si mai tare. Cand radem, ele se regasesc. Ce sa inteleg? ca rasul e antitdutul rupturii dintre cer si pamant? dar plansul de fericire?lacrimile acelea fericite, dulci? Cine plange de fericire? Iubirea prin natura ei.

Curajul se dovedeste uneori a fi o lasitate. Lasitatea curaj, iar valorile noastre se schimba.

Sa demonstram ca putem, cred ca asta vrem toti.  Ce putem? sa fim mai buni. Sa crestem. In ochii propriului suflet, nu in ochii societatii care ne privesc cu atat de mult sarcasm. Vrem sa rupem acel zid, acel sarcasm nenorocit. Care, pe mine, ma scarbeste.

Cateodata nu traim decat niste senzatii eterice ale timpului in care vidul isi surade lui insusi si ne face in ciuda cu fiecare secunda pe care ne-o ia de sub nas. Dar poate ca sensibilitatea fata de timp pleaca din incapacitatea de a trai in prezent. Si tind sa cred ca asa e. Nu mai traiesti acum, aici, traiesti paralel cu timpul si degeaba vrei sa te pui in fata lui, sa il opresti, este ca perfectiunea, nu poate fi atins si nici intrecut.  Scufundarea nedefinita in timp, esenta lui, aceste lucruri sunt de obtinut si invatat in aceasta viata. Nu trebuie insa sa ne confundam cu acesta, sa ne transformam in nisip care curge si atat. Care respira si atat. Lumea nu este un '' nicaieri'' universal, nu vreau sa cred asa ceva.

 Aici, in cuib, totul e linistit si nimic nu pare atat de greu. Dar noi nu vrem sa vedem ca devenim nascociti, nici macar ideile nu mai sunt ale noastre. De unde aceasta frica de absurditate ? de unde atatea crime ale sufletului ? este o moda a cunoasterii paradisiace si a absolutului lasat in urma. Este oare o era a mastilor care sunt mai importante decat compozitia din spate ? « oricum nimic nu mai conteaza » Gasesc oarecum aroganta aceasta afirmatie si prea superficiala.  Ar trebui sa inventam o noua limba ? sa le separam ?pentru ca multi vorbim limbi atat de diferite... nu mai recunosc cuvinte si ma doare de fiecare data cand vad ca stelele stralucesc mai rar pentru noi.  Slujim decerebrat valori derivate.  Investim in ura, dar niciodata in candoare si bunatate.

Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate încă trăi frumos.

Chestionarul lui Proust

Principalul aspect al personalitatii mele? atipicitatea, devotamentul.

Calitatea pe care o caut la un barbat? onestitatea, pasiunea,simtul umorului, eleganta in atitudine.

Calitatea pe care o caut la o femeie? Inteligenta, simtul umorului, eleganta, modestia, curajul.,onestitatea.

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei? felul in care ma fac sa ma simt fara ca ei sa stie, inteligenta, cum ma cunosc.

Cusurul meu major? Ma consum, ma agit prea mult.

Ocupatia mea preferata? sa iubesc

Visul meu? implinire 

Ce mi-as dori sa fiu? o fericire pentru ceilalti, un bine pentru lume.

In ce tara mi-ar placea sa locuiesc? nu e o tara anume.

Culoarea mea preferata? albastru

Floarea mea preferata? magnolia

Pasarea mea preferata? pescarusul

Autorii mei preferati? Giovanni Papini, Octavian Paler, Jeanette Winterson.

Poetii preferati? Ion Minulescu, Nichita Stanescu, Edgar Allen Poe.

Eroii mei fictivi? Centaurii

Actrita preferata? Marion Cotillard

Muzicienii favoriti? Beyonce, Michael Buble

Pictorii preferati? Salvador Dali

Eroii din viata reala? Toti cei care isi pastreaza integritatea, parintii mei

Numele preferate? Leia, numele celor pe care ii iubesc

Ce urasc cel mai mult pe lume? minciuna si rautatea gratuita.

Ce dar supranatural mi-ar placea sa am? sa ma pot teleporta

Motto-ul meu? Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei care au crezut in tine!

Ce spui?

Ne-am nascut cunoscand tot sau cunoscand nimic? Am distrus pe parcurs toata informatia divina sau  aceasta se obtine prin sudoare ? Crestem ca oameni, ne ridicam spre cer sau crestem doar in inaltime si in forta fizica ? Putem noi sa citim mintile oamenilor?putem sa citim in palma?putem prezice razboaie? Le putem impiedica? Ne e frica de necunoscut sau acesta se teme de noi? Trece timpul sau trecem noi ? a fost vreoata cuvantul lege ? Cine a inventat asa zisele tipare de comportament ? Cine ma judeca ? A inventat omul ceva sau doar a mostenit ?  A stiut vreodata societatea ce e aia iubire ? 

Psihologia mea e inevitabil intortocheata, rational de irationala si prea dureroasa uneori. Am inteles de ceva vreme ca oamenii nu vad pana in sufletul meu, acolo unde totul se zbate. Trebuie sa ii invit,dar trebuie sa fiu egoista cu invitatiile, fara sa inchid ochii la cutitul de la spate. Am invatat sa am grija pe unde calc si pe cine las sa ma ajute sa ma ridic. 

de foarte multe ori m-am intrebat cat de mult pot sa imi fortez mintea pana ca aceasta sa treaca de partea halucinatiei si a dezorientarii. Am ras si am plans si nicodata nimeni nu simte ce simt eu. Intensitatea sentimentelor este subestimata foarte mult printre noi, pamantenii. Puterea unui zambet s-a transformat intr-un mit antic.

Intr-o lume nebuna, am pretentia ca sunt cea mai sanatoasa, ca raspunsul echilibrului il am eu, fara indoiala. Dar cum se masaoara nebunia intr-un moment in care aceasta isi ia zborul si pune stapanire pe intreg cuprinsul? Nebunia poate fi privita ca sfarsit al absurdului si inceputul intrebarilor. O particula de infinit condensata intr-o minte perversa si plina de nelamuriri. O nebunie mai presus de da si nu. O nebunie ca un bumerang.Pleaca, dar se intoarce. E usoara, nu e grea. E buna sau rea. Mereu simpla, dar incredibil de grea atunci cand se loveste de ratiunea unui corp in miscare. Dar nu putem amana miscarea. Ea curge. Poate ca nebunia este modul meu de a exista, poate ca este spatiul dintre abis si compromisul pamantean, sau poate ca este protestul rupturii dintre cer si pamant.

Spune-mi, daca am sa te prind intr-o zi, si am sa-ti sarut talpa piciorului, nu-i asa ca o sa schiopatezi un pic, dupa aceea, de teama sa nu-mi strivesti sarutul?" Sunt cuvinte o mie care incearca sa iasa, dar nu vor sa se piarda odata ajunse in mizeria cotidiana. Sunt saruturi multe. O minune este cerul care ma lasa sa plutesc in ocean.

Unde fugi, timp nemilos? Toti suntem atat de neinsemnati in comparatie cu tine.Rezolvi lucruri, strici lucruri, le repari din nou si lasi urme. Daca eu nu sunt atat de rapida ca tine?Am nevoie de mila ta atunci cand vorbesc cu stelele, atunci cand iubesc.

Cineva spunea ca un erou este acela care intelege responsabilitatile care vin odata cu libertatea. Asa sa fie oare? sa fie libertatea testul suprem al caracterului? Sa fie momentele in care ne credem invincibili momentele care ajung sa ne defineasca? Ador sa ma simt asa. Libera. Ce inseamna exact asta inca incerc sa imi dau seama. Intotdeauna stelele m-au ajutat sa ma simt putin mai iubita. Libertatea nu inseamna singuratate, nu inseamna nebunie, inseamna fericire, iubire. Libertatea inseamna dragostea pe care o dai si pe care o primesti. Libertatea inseamna puterea de a iubi fara margini. Puterea de a zambi din inima tuturor. Libertatea inseamna noaptea plina de stele in care dansez si nimeni nu ma opreste. Libertatea inseamna cand iubesc si sunt iubita. Definitia libertatii este prost inteleasa din pacate, libertatea poate insemna o toamna tarzie, dar si o primavara calduta. In niciun caz nu inseamna agonie si bataie de joc. Soldatii libertatii sunt si soldatii iubirii. Libertatea inseamna visul implinit si plin de speranta al sufletului.

Intr-un fel contopirea cu gandul cunoasterii face ca fiinta umana sa devina mai usoara ca aerul, sa zboare spre inaltimi, sa se indeparteze de pamant, de fiinta terestra, sa fie doar pe jumatate reala. iar miscarile sale sa fie deopotriva libere si nesemnificative. In poezia de dragoste, acceptam povara ca pe o greutate pamanteana si ne-o asumam. Cineva vorbea despre insuportabila usuratate a fiintei, acest vis ca un fum, care se inalta spre eter si sfideaza orice gravitate cu un zabet.
Intr-un zbucium continuu si asurzitor, suntem stapanii sufletului nostru, unde noi ne asiguram usuratatea sau greutatea. Noi intindem mana si rostim cuvantul. Noi iertam si suntem iertati. Noi salvam si suntem salvati. Noi iubim si suntem iubiti. Iubim pentru ca iubim, nu ne trebuie un motiv pentru asta. Este o prostie sa cauti un motiv, sa te ascunzi in spatele unor motive de fatada. Sa admiti ca iubesti este greu, este ca o gura de aer proaspat, aerul de la inceput, acel aer nepatat de intunerci si obscur.Eroi sunt cei care dau, eroi sunt cei care primnesc si tin minte. Eroi sunt cei care accepta magia si se lasa invadati de ea. Pe acei eroi ii iubesc si o sa ii iubesc mereu. Eroii mei, plini de incredere, va imbratisez!

Aici, in adancuri, e liniste si pacea imi cuprinde sufletul. Reflectia a tot ce s-a intamplat este acum deasupra apei. Nu e nevoie sa vorbesc. Si acestea se arata in fata mea, sute de ani in urma, de oameni si civilizatii ma privesc. Pot sa imi odihnesc respiratia. Dar puterea oceanului ma face sa plutesc si toate intrebarile mele, toate intrebarile unui muritor se raspundesc in apa albastra.

Cate momente n-au fost irosite in eter? Cate cuvinte nespuse nu au plecat acolo, fara ca inimile noastre de gheata sa le rosteasca? Cineva vorbeste despre o dedublare, o bestie care pune stapanire pe sufletul nostru, dar eu cred ca bestia imbraca hainele fricii si nu ne lasa sa dormim. De ce lucrurile sunt mai pure noaptea si mai mizerabile ziua?
Tot ce stiu e ca o sa ma lupt cu aceasta bestie. Toti o sa ne luptam. Iar cand vantul va bate, o sa ne imaginam ca suntem mai aproape de stele, fara ca ele macar sa ghiceasca. Cand ploaia o sa vina, o sa ne simtim sufletul protejat, o sa ne amintim de sufletul unui copil, cu ochii mari si maini mici. Iar cand rasare soarele il lasam sa ne mangaie si sa ne sarute fata.

M-am asezat pe nisip si am lasat timpul sa redevina ce a fost odata. Am vorbit cu el, l-am intrebat de ce nu am rabdare, de ce universul nu are rabdare.
Valurile mi-au soptit o melodie, o melodie care m-a ajutat sa ma linistesc si sa nu-mi mai pierd cumpatul.
Briza mi-a spus sa fiu genul de fata care este fericita chiar si atunci cand e suparata.
Luna mi-a explicat ca acolo undeva un zambet mai conteaza.

!

Dupa intoarcerea din cimitirul cu vise, incerc sa-mi revin si sa ridic din nou privirea. Dar asta nu imi garanteaza ca noaptea nu o sa imi apara un balaur in vis, un balaur mare care imi da o palma de pesimism care ma cuprinde dimineata. Dar undeva imi dau seama ca mereu o sa ma intorc in cimitirul de vise, unde totul este foarte clar. Gandurile nu se mai duc pe carari intunecate, iar toata ceata dispare.
Mărturisirile prea sincere par atât de scandaloase! Este o spovedanie care imi sta pe limba si se formeaza in cimititul de vise.

Trezirea deplina ne cuprinde, dar in momentul in care rostim cuvintele, aceasta se pierde in abis. Suntem niste soldati, soldati ai iubirii, in fiecare zi si in fiecare noapte. Toata viata mea. Asteptam stelele. Ne imaginam ceva ce a exsitat dintotdeauna! Unde noaptea si ziua plutesc in armonie, unde acestea se transforma prin magia iubirii, o plutire eliberata de moarte.
Se face trecerea de la constiinta de sine la constiinta scopului, schimbarile vin din comportament.

Dincolo de ce putem vedea, acolo aruncam zarurile pe care de cele mai multe ori le uitam intr-un neant plin de ignoranta. Dar atat de frumos, atat de pur si atat de colorat. Toate culorile pasiunii si pielea devine mai frumoasa. Ce scrie pe aceste zaruri? Trebuie sa intindem mana si sa ne aplecam putin. O sa cad? sigur nu. E descoperirea unui paradis dupa atatea secole de opacitate. Este capacitatea mea de a intelege dincolo de pasiune, dincolo de gesturi, dincolo de flori. Pot sa ma duc si mai departe, sa pasesc pe sticla si sa nu se sparga. Sa ma joc printre frunze si sa ma scufund in culori. Sa-mi depasesc iluzia, ea sa capete sens si sa nu mai judec. Niciodata. Sa nu fiu judecata. Niciodata. Sa nu-mi refuz sansa la nemurire, sa nu refuz ridicolul, dar sa-l imbrac in haine de gala. Sa fim mai personali, mai identificati cu ideile noastre, acolo vreau sa merg. Sa nu invat regulile jocului, ca sa il pot juca inca. Haide!

Libertatea de a alege e ceva ce produce emoţie, produce mult bine în jur, nu aşteaptă niciun fel de răsplată sau răspuns. Cifrele nu mai conteaza, iar un principiu iti este daramat. O eticheta pe care o puneai..acum iti dai seama cat de aspru esti cu ceilalti, cat de mult judecam. Imi doresc puterea de a rupe toate etichetele si de a ma lasa cuprinsa de pasiune.

Alergam inapoi si nici macar nu ne dam seama. In obsesia care ne imbolnaveste inima, obsesia de a avea o fatada cat mai stralucitoare, cat mai perfecta, fara pata sau zgarieturi. In timp ce pe partea cealalta curge sangele si nu prea mai exista pansamente. Cand s-a eliminat vorbitul direct? cred ca la acel proces eu eram din nou in lumea viselor, incercand sa ma imgainez un fluture cand de fapt sunt omida.
Cineva se viseaza un soldat al iubirii, celalalt rade de el. Nu pot sa accept oameni de sticla, fara ca lacrimile sa ii topeasca. Nu mai conteaza deloc o imbratisare? Ba da, daca la toate celalate lucri m-am gandit de doua ori, stiu sigur ca un suflet tanjeste dupa alt suflet.

risc si rad

M-am intins pe pat si ma gandesc la mainile mele care uneori sunt legate parca cu o sofara imaginara care ma doare atat de tare. Si nu pot sa le misc, nu pot sa schimb ceva. Acum sunt in miscare, apoi sunt intr-un colt, cu aparenele unui labirint greu de descifrat. Incerc sa pun piesele cap la cap, sa aduc ceva bun si las ceva bun in urma mea. Cand lumea era un balon si lacrimile nu erau decat dulci-sarate , orice raza de soare era frumoasa. Visele se transforma in viziuni. Stelele vin tot mai aproape si nu vreau, vreau sa ramana acolo unde sunt, vreau eu sa urc atat de mult incat sa le ating si sa imi imbratisez singura steaua.
In aceasta incertitudine, toate sentimentele se evapora si frica pune stapanire pe aceste maini care devin si mai neindemanatice decat au fost pana acum. Cateodata e o liniste buna, alteori vreu sa tip si sa alerg pe o carare desculta, dar nu o vad clar decat atunci cand inchid ochii si ma arde soarele pe spate, in timp ce buzele mi se usuca, pielea este bronzata si rochia nu este decat un tricou mare. Sar in apa si nimic nu ma opreste, risc si rad.

Nu am mai dansat de ceva vreme cu fluturii, dar ei au mai dansat pentru mine.

Intre o picatura de roua si o picatura de infinit e atat de putin. Poate ca o picatura de roua este o picatura de infinit. Intr-o infinitate de picauri, exista o infinitate de intrebari. Am lasat acele sentimenete in urma. Cele care ma rugau sa le arat spatele.
De la o picatura la alta este un spatiu infinit si o conversatie lunga.
Tu poti sa-ti aduci iubirea, eu pot sa-mi aduc rusinea, am cicatricea si loviturile chiar aici. Adu-ti corpul, eu iti dau faima. Adu cartile, le fac eu. Asculta-ma, iti dau tot ce am, da-mi tot, am nevoie de incredere in mine. Iti dau tot din mine.
Lasa-ma sa te vad cum dansezi, iti dau o sansa. Umbrele nu o sa plece, dar le ascundem bine. Imi aduc manusile, dar le dai tu jos. Unde naiba mergem ? e firg ? e cald ? e bine ? da-mi tot, am nevoie de incredere in mine.

Cu totii suntem in mizerie, dar unii dintre noi privesc spre stele. Multi vor sa aduca stelele aici, dar eu vreau sa ramana unde sunt, sa-mi zambeasca cum mi-au facut de cand eram mica pana acum. Inca sunt mica. Sunt mai mica acum, decat atunci cand o sa termin de scris gandul acesta. m-am visat pantera cu ochii mari, dar si un fluture amarat. Am deschis fiecare lacat cu cate o lacrima.